Vai al contenuto

Leonardo da Vinci: Cagnamiente nfra 'e versiune

'A Wikipedia.
Contenuto cancellato Contenuto aggiunto
Paggena nuova: thumb|200px|''|Autoritratto'' ([[1513 circa), Torino, Biblioteca Reale]] [[File:Leonardo da Vinci01.jpg|thumb|200px|Leonardo da Vinci, statua in...
(Nisciuna differenza)

Verzione d’’e 11:57, 2 lug 2011

Autoritratto (1513 circa), Torino, Biblioteca Reale
Leonardo da Vinci, statua into o' piazzale re'e' Uffizi a Firenze

Leonàrd e' ser Pierò ra Vincì (Vincì, 15 aprilè 1452 – Amboisè, 2 maggiò 1519) è statò nu' pittorè, ingegnèr e scienziàt italianò. omm dingègn e talènt universàl ro' Rinascimènt italianò, incàrnò in pienò o' spirìt ra' sua epocà, portandòl e' maggiòr formè e' espressiòn int'e' cchiu' disparàt campì dellàrt e ra' conoscenzà. Fu pittorè, disegnatorè, scultorè, architettò, ingegnerè, scenografò, anatomistà, letteratò, musicistà][1][2][3], progettìst e inventorè. È consideràt nu' dei cchiu' grandì genì dellumanità.

Biografia

Leònard fu o' figlie primogenìt ro' venticinquènn notaiò ser Pierò ra Vincì, e' famiglià facoltosà, avutò ra na' relaziòn illegittìm cu na' certà Caterìn e' estraziòn inferiorè. a' notizià ra' nascìt ro' primò nipotè vennè annotàt dal nonnò Antoniò, pate e' Pierò e purè notaiò, su nu' anticò librò notarìl trecentescò, usatò ormaì comm raccòlt e' "ricordanzè" ra' famiglià, indicandò: «Nacquè nu' mie nipotè, figliòl e' ser Pierò mie figliòl a dì 15 aprilè in sabatò a ore 3 e' notta [attuàl 22.30]. Ebbè nomè Lionardò. Battizzòll pretè Pierò e' Bartolomeò ra Vincì, in presènz e' Papinò e' Nannì, Meo e' Toninò, Pièr e' Malvoltò, Nannì e' Venzò, Arigò e' giuann Tedescò, monnà Lisà e' Domenìc e' Brettonè, monnà Antonià e' Giulianò, monnà Niccolòs ro' Barnà, monnà Marià, figliuòl e' Nannì e' Venzò, monnà Pippà e' Previconè». into regìstr nun è indicàt o' luogò e' nascìt e' Leonardò, ca' si ritièn comunemènt esserè a' casà ca' a' famiglià e' ser Pierò possedevà, insièm cu nu' poderè, ad Anchianò, aro' a' madrè e' Leonàrd andrà ad abitarè. o' battesìm avvènn int'a' vicinà parrocchiàl e' Santà Crocè, ma sia o' pate ca' a' madrè eranò assentì, poìché sconvenientemènt nun sposatì. ppe Pierò si stavàn preparànd ben altrè nozzè, ppe'tramente' ppe Caterìn vennè cercatò, into 1453, nu' maritò ca' accettàss e' buòn gradò a' sua situaziòn compromessà, trovànd nu' zappatore e' Campò Zeppì, vicinò Vincì, talè Pierò ro' Vacchà ra Vincì, ritt lAttaccabrigà, forsè pure mercenariò comm o' fratèll Andrea.

Nèl frattempò, già into 1452, o' pate Pierò si era sposàt cu Albièr e' giuann Amadorì, ra' qualè nun avrà figlì. a' lietà accogliènz ro' bambinò, nonostànt o' suo statùs illegittimò, è testimoniatà, oltrè ca' dallannotaziòn ro' nonnò, pure ra' sua presènz int'a' casà patèrn e' Vincì. Ciò si leggè int'a' dichiaraziòn ppe o' catàst e' Vincì dellànn 1457, redàtt sempe dal nonnò Antoniò, ove si ripòrt ca' o' ritt Antoniò avevà 85 annì e abitàv into popolò e' Santà Crocè, maritò e' Lucià, e' annì 64, e avevà ppe figlì Francèsc e Pierò, dànn 30, sposàt ad Albierà, ventunennè, e cu lorò convivènt era «Lionàrd figliuòl e' ritt ser Pierò nun legittìm natò e' isso e ra' Chaterìn ca' o' presènt è femmena dAchattabrìg e' Pierò ro' Vaccà ra Vincì, dànn 5».

L matrìgn Albièr mòrì appenà ventottènn into 1464, quann a' famiglià risiedèv già a Firenzè, venènd sepòlt in San Biagiò. Ser Pierò si rìsposò altrè tre voltè: na' secònd (1464) cu a' quindicènn Francèsc e' ser Giuliàn Manfredinì, ca' purè mòrì senzà progeniè, na' terzà cu Margherìt e' Francèsc e' Jacopò e' Guglièlm (1475), ca' e' diedè finarmente si figlì; altrì si ne ebbè cu o' quartò e ultimò matrimonio.

Leonàrd ebbè accussì dodicì tra fratellàstr e sorellastrè, tuttì assaie cchiu' giun e' isso (lultìm nascette quann Leonàrd avevà quarantaseì annì), cu e' qualì ebbè pochissìm rapportì, ma ca' e' diedèr moltì problèm aropp' a' mortè ro' pate int'a' contès sulleredìtà.

Il nonnò Antoniò mòrì novantaseiènn into 1468, citànd nelleredìtà "Lionardò", assièm a' nonnà Lucià, o' pate Pierò, a' nova matrìgn Francèsc Lanfredinì, e aglì zii Francèsc e Alessandrà. Lànn aropp' a' famiglià ro' padrè, divenùt notaiò ra' Signorià fiorentinà, insièm cu chella dellò zio Francescò, ca' era iscrìtt àllArt ra' Setà, risultàv domiciliàt in na' casà fiorentinà, abbattùt già into Cinquecentò, nellattuàl via dei Gondì, accànt a piazzà ra' Signoria.

Diventànd ormaì sempe cchiu' evidènt linterèss ro' giovàn Leonàrd into "disegnàr et o' fa' e' rilievò, comm cosè ca' glandavàn a fantasià cchiu' dalcunaltrà", ser Pierò màndò infinè o' figliò, dal 1469 o 1470, int'a' bottèg e' Andreà ro' Verrocchiò, ca' in queglì annì era na' re' cchiu' importànt e' Firenzè, nònché na' verà e proprià fucinà e' nuovì talentì. Tra e' allièv figuravàn nomì ca' sarebbèr diventàt e' grandì maèstr ra' successìv generazionè, qualì Sandrò Botticellì, Pietrò Peruginò, Domenìc Ghirlandaiò e Lorènz e' Credì, e a' bottèg espletàv unattivìtà poliedricà, ra' pittùr e' variè tecnìch scultoreè (su pietrà, fusiòn a cerà persà e intagliò ligneò), finò e' artì "minorì". Soprattùtt venivà stimolàt a' pratìc ro' disegnò, portànd tuttì e' collaboratòr a nu' linguaggiò pressòché comunè, tantu ca' nata vota oggì può risultàr assaie tuost lattribuziòn re' operè uscitè ra' bottèg a' manò ro' maèstr o' a nu' determinàt allievò. Si conoscòn varì esempì e' disègn e' pannègg uscitì ra' sua bottegà, ca' derivàn ra esercìz ca' o' maèstr facevà fa' copiànd e' pieghè dei tessùt sistemàt su modèll e' terrà. Inòltr e' allièv apprendevàn noziòn e' carpenterià, meccanicà, ingegnerià e architettura.

Leonàrd si trovà menzionàt int'a' cumpagnia e' San Lucà, dei pittòr fiorentinì, into 1472: «Lyonàrd e' ser Pierò ra Vincì dipintòr dè da' ppe tuttò giugniò 1472 sòl. si ppe a' gratià fattà e' ognì suo debitò avessì còllArt ppe insinò a dì primò e' lugliò 1472 [...] e dè da' ppe tuttò novèmbr 1472 sòl. 5 ppe a' sua postà fattà a dì 18 octòbr 1472». Ciò signifìc ca' a quellepòc era già riconosciùt comm pittòr autonomò, a' cui esperiènz formatìv potevà dirsì conclusà, sebbèn a' sua collaboraziòn col maèstr Verrocchiò si protraèss nata vota ppe divèrs annì. Il 5 agostò 1473 Leonàrd dàtò a' sua primà operà certà, o' Paesaggiò cu fiumè, nu' disègn cu na' vedutà a volò duccèll ra' vallè dellArnò, oggì o' cesso dei Disègn e re' Stampè deglì Uffizì. Lattenziòn versò na' descriziòn autentìc ro' munno naturàl fu na' caratteristìc costànt e' Leonardò, soprattùtt evidènt int'a' fasè giovanilè. Ciò e' è valsò lassegnaziòn e' alcunì contribùt a operè uscitè ra' bottèg e' Verrocchiò, comm lArcangèl Raffaèl e Tobiòl (Londrà, Nationàl Gallèry), in cui a' realistìc squamosìtà ro' pescè o lenergià scattànt ro' cagnolìn song statè propòst comm dettàgl leonardeschì, pure si si trattà e' attribuziòn nun universalmènt condivisè. o' stessò valè ppe o' paesaggiò ra' maronna col criaturo e angelì[14] (sèmpr a Londrà), cu nu' piccò rocciòs ca' ricorderèbb propeto o' Paesaggiò cu fiume.

Testimonià o' confrònt serràt col maèstr o' Battesìm e' Cristò deglì Uffizì, dipìnt a cchiu' manì. sicond lindicaziòn e' Vasarì, confermàt poi pure ra' critìc modernà, è ra assegnàr a Leonàrd langèl in primò pianò a sinìstr e o' morbìd paesaggiò sullò sfondò, oltrè a na' sistemaziòn generàl dellò stilè ppe amalgamàr almenò tre manì e' personalìtà divèrs (Verrocchiò, nu' allièv pocò dotatò e Leonàrd stessò). In questopèr song già evidènt alcunì motivì dellò stilè leonardescò, ca' superàn e' limitì deglì insegnamènt e' bottegà: a' decoraziòn basatà su motivì fluentì, lattenziòn aglì elemènt vegetàl o allespressivìtà dei voltì, spessò ritràtt cu nu' sorrìs ambiguò; nova è inòltr a' resà spaziàl ed atmosferìc unificatà, nònché e' primì accènn a nu' stilè sfumato. Sèmpr sicond Vasarì, a' bravùr e' Leonàrd int'a' provà ro' Battesìm avrèbb spintò Verrocchiò, restiò a nu' confrònt dirètt ca' iniziàv a vedèrl perdentè, a dedicàrs esclusivamènt a' sculturà. In rèaltà laneddòt è scartàt ra' critìc modernà, propèns a ritenèrl unenfatizzaziòn arbitrarià ro' temà letterariò dell"allièv ca' superà o' maestrò" operàt dallò storìc aretino

Milanò

Fr a' primavèr e lestàt ro' 1482 Leonàrd si trovàv già a Milanò, na' re' pochè cìttà in Europà a superàr e' centomìl abitantì, o' centrò e' na' regiòn popolòs e produttivà. e' ragiòn ra' sua partènz ra Firènz song molteplicì. Sicuramentè, comm testimoniàn lAnonìm Gaddiàn e Vasarì, linviò dellartìst fu causàt ra Lorènz o' Magnifìc nellambìt re' sue politìch diplomatìch cu e' signoriè italianè, in cui e' maèstr fiorentìn eranò inviàt comm "ambasciatorì" ro' predominiò artistìc e culturàl e' Firenzè. accussì e' fratèll ra Maianò e Antoniò Rossellìn eranò partìt ppe napule e nu' gruppò e' pittòr era partìt ppe decoràr a' nova cappèll pontificià e' Sistò IV.

Leonàrd ebbè a' missiòn e' purtà o' ducà Ludovìc o' Morò nu' omaggiò. Scrìss lAnonimò: «[Leonardò] avevà trentànn ca' dal ritt Magnifìc Lorènz fu mandàt o' ducà e' Milanò a presentàrl insièm cu Atalànt Miglioràt na' lirà, ca' unicò era in suonàr talè strumentò». Vasarì tramànd ca' fossè nu' grandissìm musicìst e ca' avessè costruìt chesta lirà in argentò, in partè a formà e' na' capa e' cavàll «cosà bizzàrr e nuovà, accìò ché larmonià fossè cu maggiòr tubà e cchiu' sonorà e' vocè». Arrivatò, Leonàrd partecìpò a na' garà musicàl cu chello strumènt indètt a' cortè sforzescà, «laònd supèrò tuttì e' musicì, ca' quivì eranò concòrs a sonarè».

In quelloccasiòn Leonàrd scrìss na' famosà "lettèr dimpiegò" e' ben novè paragrafì, in cui descrivèv innanzitùtt e' suoì progètt e' ingegneristicà, e' apparàt militarì, e' operè idraulichè, e' architetturà, e sul a' finè, e' pittùr e sculturà, e' cui occupàrs in tiemp e' pacè, tra cui o' progètt e' nu' cavàll e' bronzò ppe nu' monumènt a Francèsc Sforza. Appàr chiarò ca' Leonàrd fossè intenzionàt a restàr a Milanò, cìttà ca' dovevà affascinàrl ppe a' sua apertùr e' novìtà scientifìch e tecnologichè, causàt ra e' continuè campàgn militarì. Lambiènt fiorentìn dovevà infàtt procuràrgl ormaì nu' certò disagiò: ra nu' latò nun si dovevà riconoscèr int'a' cultùr neoplatonìc ra' cerchià mediceà, accussì imbevùt e' ascendènz filosofìch e letterariè, isso ca' si definìv "omò sanzà letterè"; dallàltr a' sua artè stavà divergènd sempe e' cchiu' dal linearìsm e ra' ricèrc e' na' bellèzz rarefàtt e idealizzàt deglì artìst dominànt 'ncoppa scenà, già suoì compàgn int'a' bottèg e' Verrocchiò, qualì Peruginò, Ghirlandaiò e Botticellì. Dopotùtt a' sua esclusiòn dai frescànt ra' Sistìn rimàrc a' sua estraneìtà a chillu gruppo

Pavià

Il 21 giugnò 1490 àndò a Pavià, su richièst dei fabbricièr ro' Duomò ppe na' consulenzà. Vi si rècò cu Francèsc e' Giorgiò Martinì, architètt e autorè ro' Trattàt e' architetturà, ca' riprendèv o' De architectùr e' Vitruviò. Leonàrd dovètt trovàr particolarmènt stimolànt a' rielaboraziòn in volgàr ro' testò latinò, approfondènd o' studiò dellarchitetturà: e' queglì annì è infàtt o' cosiddètt Manoscrìtt B (Parigì, Institùt de Francè), dedicàt allurbanisticà, allarchitettùr religiòs e militare.

Risalgòn allò stessò periòd pure e' studì ncopp'o' corpò umanò e sullè sue perfètt proporzionì, ca' culminaròn nellesecuziòn ro' celeberrìm disègn dellUòm Vitruviano

Mantòv e Venezia

Ripàrò a Mantovà, ospitè e' Isabèll dEstè, a' qualè avevà vistò a' Damà cu lermellìn restandòn colpità. Essà commissìonò a Leonàrd nu' ritràtt maje completatò, ro' qualè si consèrv o' cartòn preparatoriò, oggì o' Louvre. Nonostànt e' lusìngh e' Isabellà, ca' volevà fa' e' Leonàrd o' pittòr e' cortè sostituènd lanziàn Mantegnà, ro' qualè nun apprezzàv làrt into ritrattò, Leonàrd ripàrtì prestò, trovànd lambiènt mantovàn forsè troppò soffocànt e tuttò sommàt cu limitàt prospettìv e' guadàgn ppe e' continuì problèm economìc ro' piccirillo ducato. Giùns accussì a Venezià into marzò 1500. a' presènz dellartìst fiorentìn int'a' Serenissìm è testimoniàt ra Lucà Paciolì, ca' forsè laccompàgnò in cìttà ppe approntàr insièm a' stampà ro' De divinà proportionè, ca' era illustràt cu disègn forsè derivàt ra prototìp e' Leonardò. Vasarì nun cìtò a' trasfertà, forsè pecché legatà e' attivìtà e' ingegnèr e matematìc piuttòst ca' e' disciplìn artistiche.

Quì vennè incaricàt e' progettàr alcunì sistèm difensìv contrò a' continuà minaccià turcà. Leonàrd idèò na' digà mobilè, ra collocàr sullIsònz e ncopp'o' Vilpaccò, in gradò e' provocàr inondaziòn sui presìd in terrafèrm ro' nemicò. In ognì casò pure ra Venezià ripàrtì prestò. Forsè a Venezià facette o comunquè lascìò alcunì dei suoì innovatìv studì sullè caricatùr e voltì grotteschì, a' cui influènz si leggè in alcunè operè successìv prodòtt a Venezià, comm a' Vecchià e' Giorgiòn o o' Cristò dodicènn tra e' dottòr ro' soggiòrn veneziàn e' Dürèr. Inòltr Leonàrd avevà cu sé o' cartòn ppe o' Ritràtt e' Isabèll dEstè, ca' potrèbb esserè statò nu' esempiò ppe spingèr e' artìst localì allapprofondimènt psicologìc into ritràtt e a na' maggiòr sensibilìtà versò e' effètt luminosi

Rotiòrn a Firenze

Dòp avèr visitàt Romà e Tivolì, nellaprìl 1501 tornò a Firenzè, aro' nun mettèv piedè ra ventannì. Trovò accogliènz pressò o' canonìc Amadòr a Fiesolè, fratèll ra' matrìgn Albierà, nonostànt suo pate Pierò fossè nata vota vivò; probabilmènt lartìst si fusse trovàt a disagiò int'a' casà chiena dei fratellàstr ca' nun conoscèv nimmanco e ca' si rivelaròn poi a isso ostilì aropp' a' mortè ro' padrè, riguàrd alleredità. Dùrant a' sua assenzà, Firènz era cagnata sia ncopp'o' pianò politìc ca' 'ncoppa scenà artisticà. Mortò o' Magnifìc e cacciàt suo figlie Pierò into 1494, si era restauràt a' chiena Repubblicà, cu a capò dal 1502 o' gonfalonièr a vità Pièr Soderinì. Nuovè "stellè" eranò salitè a' ribaltà, tra cui chella e' Michelangelò, e' oltrè ventànn cchiu' giovàn e' Leonardò, cu o' qualè nun corsè maje buòn sangue.

Leonàrd era tormentàt ra problèm economìc e bisognòs e' lavorarè. Fu accussì ca' lamìc Filippìn Lippì, ca' in passàt avevà ricevùt commissiòn lasciàt incompiùt ra Leonardò, rinuncìò in suo favorè allincarìc e' dipingèr ppe e' fratì Servìt na' palà daltàr ppe laltàr maggiòr ra' Santissìm Annunziatà. Leonardò, col Salàì, si trasfèrì allorà into conventò, ma nata vota na' vota nun riùscì a completàr lopèr affidataglì. e' fratì si dovettèr accontentàr e' nu' cartòn cu a' SantAnnà, poi perdutò, ca' godètt e' na' straordinarià famà tra e' contemporanei.

Còn Cesarè Borgia

Nèl 1502 Leonàrd vennè assoldàt ra Cesarè Borgià in vestè e' architètt e ingegnèr militarè. e' duje avevàn già avutò modò e' conoscèrs a Milanò into 1499. o' figlie e' papà Alessàndr VI, ritt "ducà ro' Valentinò", fu nu' dei tirànn cchiu' ferocì ro' mument ed occùpò Leonardò, ca' era giuntò a Cesenà, in variè mansiòn legatè e' continuè campàgn militarì, comm rilevàr e aggiornàr e' fortificaziòn re' cìttà e' Romàgn conquistatè. ppe isso misè a puntò nu' nuovò tipò e' polvèr ra sparò, formàt ra na' miscèl e' zolfò, carbòn e salnitrò, studìò macchìn volànt e strumènt ppe a' uerra sottomarinà. In agostò soggìornò a Pavià, ra aro' pàrtì ppe ispezionàr e' fortèzz lombàrd ro' Borgià; disègnò inòltr mappè dettagliàt ppe facilitàr e' mossè strategico-militàr dellesercitò. Al seguìt ro' Valentìn assistètt a na' re' cchiu' sanguinòs e crudèl campàgn dellepocà, lattàcc a tradimènt contrò Urbinò. propeto a Urbinò Leonàrd strìns rappòrt damicizià cu Nìccolò Machiavellì, probabilmènt già conosciùt a Firenzè

L giocondà

In chistu periòd inizìò o' capolavòr ca' o' resè celèbr int'e' secolì, a' Giocondà. Lartìst tennè cu sé lopèr fin quann in Francià fu vistà nata vota into Castèll e' Cloùx, residènz e' Leonardò, e descrìtt ra Antoniò de Beatìs, o' 10 ottòbr 1517, comm «certà femmena Fiorentinà, factà e' naturàl ad istantià e' quondàm magnifìc Juliàn dè Medicì», ppe'tramente' Cassiàn dal Pozzò a Fontainebleaù, into 1625, scrìss e' «un ritràtt ra' grandèzz ro' verò, in tavolà, incorniciàt e' nocè intagliatò, a mezzà figurà ed è ritràtt e' tal Giocondà. chesta è a' cchiu' complèt operà ca' e' chistu autorè si vedà, pecché ra' parolà in poi altrò nun e' manca».

Identificàt tradizionalmènt comm Lisà Gherardinì, natà into 1479 e mogliè e' Francèsc Bartolomeò ro' Giocònd (da cui o' nomè "Giocondà"), o' dipintò, consideràt o' ritràtt cchiu' famosò ro' mondò, va ben oltrè o' limitì tradizionàl ro' generè ritrattisticò. comm scrìss Charlès de Tolnày (1951) «nellà Giocondà, lindividuò - na' sortà e' miracolòs creaziòn ra' naturà - rappresènt o' tiemp stessò a' speciè: o' ritrattò, superàt e' limitì socialì, acquisìsc nu' valorè universalè. Leonàrd ha lavoràt a questopèr sia comm ricercatòr e pensatòr sia comm pittòr e poetà; e tuttavià o' latò filosofico-scientifìc rèstò senzà seguitò. Ma laspètt formàl - limpaginaziòn nuovà, a' nobìltà dellatteggiamènt e a' dignìtà ro' modèll ca' ne derivà - ebbè unaziòn risolutìv ncopp'o' ritràtt fiorentìn re' duje decadì successìv [...] Leonàrd ha creatò cu a' Giocònd na' formùl nuovà, cchiu' monumentàl e o' tiemp stessò cchiu' animatà, cchiu' concretà, e tuttavià cchiu' poetìc e' chella dei suoì predecessorì. Primà e' luì, int'e' ritràtt mancà o' misterò; e' artìst nun hannò raffiguràt ca' formè esteriòr senzà lanìm o, quann hannò caratterizzàt lanìm stessà, essà cercàv e' giungèr allò spettatòr mediànt gestì, oggètt simbolicì, scrittè. sul int'a' Giocònd emanà nu' enigmà: lanìm è presènt ma inaccessibile.» Giuliò Carlò Argàn evidenzià comm ppe Leonàrd tuttò è "immanenzà". Eglì guardà a' rèaltà e a' naturà cu e' uocchi dellò scienziatò. o' paesaggiò e' questopèr "nòn è nu' paesaggiò vedutò né nu' paesaggiò fantasticò: è limmagìn ra' "natùr naturàns", ro' farsì e ro' disfarsì, ro' ciclìc trapàss ra' materià dallò statò solidò, o' liquidò, allatmosfericò: a' figurà nun è cchiu' loppòst ra' naturà, ma o' termìn ultimò ro' suo continuò ===La">evolverè".

L mortè ro' padrè

Il 9 lugliò 1504 mòrì o' pate Pierò; Leonàrd ànnotò cchiu' vote' a' circostanzà, in apparènt agitazionè: «Mercolèdì a ore 7 mòrì ser Pierò ra Vincì, a dì 9 lugliò 1504, mercolèdì vicinò e' ore 7» e ancorà, «Addì 9 e' lugliò 1504 in mercolèdì a ore 7 mòrì Pierò ra Vincì notaiò o' Palagiò ro' Podèstà, pàtemò., a ore 7. Era dètà dànn 80. Lascìò 10 figliòl maschì e duje femminè». o' pate nun o' facette eredè e, contrò e' fratèll ca' e' opponevàn lillegittimìtà ra' sua nascità, Leonàrd chiesè invanò o' riconoscimènt re' sue ragionì: aropp' a' causà giudiziàl ra isso promossà, sul o' 30 aprilè 1506 avvènn a' liquidaziòn delleredìtà, ra' qualè Leonàrd fu escluso.

Nèll primavèr ro' 1505 inizìò a scrivèr o' Trattàt dellì uccellì, operà incompiùt ca' avrèbb dovutò ave' nu' svolgimènt sistematìc su tuttò largomentò, comprès o' studiò ro' volò e re' sue regolè fisichè. int'e' tre annì successìv Leonàrd svilùppò ulteriormènt e' suoì studì sullanatomià dei volatìl e 'ncoppa resistènz dellarià e, attòrn o' 1515, 'ncoppa cadutà dei pesì e sui motì dellarià. ra cheste conoscènz cèrcò poi e' costruìr originàl macchìn volantì, in alcunì casì messè in operà, comm pare confermàr nu' appùnt autogràf e' datà imprecisatà: «Piglièrà o' primò volò ro' grandè auciell 'ncoppa ro' dossò ro' suo magnò Cecerò empiènd lunivèrs e' stuporè, empiènd e' sua famà tuttè e' scrittùr e glorià eternà o' luogò aro' nacquè». Si credè ca' Leonàrd abbià fattò sperimentàr o' volò a nu' suo attendènt fidatò, Tommàs Masinì ritt "Zoroastrò", ra' collìn e' Fiesolè, senzà pèrò ottenèr nu' successò: parè infàtt ca' o' malcapitàt caddè rovinosamènt rompendòs pure na' gamba

Leonàrd e Michelangelò

Il rappòrt tra e' duje genì ro' Rinascimentò, Leonàrd e Michelangelò, fu difficilè, spessò tesò, a causà ra' differènz generazionàl (Michelangèl era 23 annì cchiu' giovàn e' Leonardò), dei carattèr divèrs e deglì idealì artistìc inconciliabilmènt lontanì: o' primò fu riflessivò, poliedrìc e interessàt o' munno naturalè; o' sicond cchiu' impulsivò, notoriamènt riottòs e idealistà. nun vi song provè dirètt ra' lorò inimicizià, ma svariàt indizì e testimoniànz indirettè. into Trattàt ra' pitturà, ad esempiò, Leonàrd condànnò e' "eccèss anatomìc e a' retorìc muscolarè" ca' fannò partè dellò stilè michelangiolèsc e dei suoì seguacì, pur senzà maje citarè direttamènt o' rivale. LAnonìm Gaddiàn li ricòrd in na' novellà, in cui e' duje artistì, pressò piazzà Santà Trinità, si incontraròn e Michelangelò, sprezzànt e polemicò, incàlzò Leonàrd circà linterpretaziòn e' nu' versò dantescò, oggètt ra' discussionè. a' reticènz e' Leonàrd nellaccettàr a' provocaziòn genèrò lirà e' Michelangelò, ca' o' dileggìò circà o' fallìt progètt ro' cavàll e' bronzò terminandò: "et ca' terà ca' credùt ra què caponì dè Le">Milanesì?" L incomprensiòn e a' rivalìtà dovettèr accendèrs pure durànt a' doppià commissiòn ufficiàl in Palàzz Vecchiò, ma, forsè ppe a' mancàt concretizzaziòn ro' progettò, e' fontì tacciòn o' riguardo.

Prìm e' partìr ra Firènz ci fu nu' altrò episodiò ca' riguàrdò e' duè: Michelangèl avevà infàtt completàt o' suo Davìd e e' artìst fiorentìn vennèr chiamàt in commissiòn a decidèr ppe a' collocaziòn ra' statuà in piazzà ra' Signorià, o' 25 gennaiò 1504. Tra Botticellì, Andreà ra' Robbià, o' Cronacà, Filippìn Lippì, o' Peruginò, Lorènz e' Credì, Giuliàn e Antoniò ra Sangallò, Leonàrd presè a' parolà ppe consigliarè, seguènd unideà e' Giulianò, na' posiziòn defilàt ppe a' statuà, int'a' Loggià ra' Signorià, a ridòss ra' paretè brevè incorniciàt magarì ra na' nicchià "in modò ca' nun guastì e' cerimoniè dellì ufficialì". a' sua pigliata e' posizionè, ca' provocò evidentemènt a' contrariètà ro' Buonarrotì, ebbè nu' seguìt minoritariò, prevalènd infinè lipotès e' Filippìn Lippì, ppe na' collocaziòn e' massìm risàlt allapertò, dominànt e autorevòl nnanze a Palàzz Vecchiò, ledificiò cchiu' importànt ra' cìttà, nònché core nevralgìc ra' politìc e ra' vità sociàl fiorentinà

Gl ultimì annì

A Firènz Leonàrd inizìò ad esserè lusingàt dal governatòr francès e' Milanò, Charlès dAmboisè, ca' o' sollecitavà, fin dal 1506, ad trasi' o' serviziò e' Giggino XII. Lànn successìv fu o' stessò re a richiedèr espressamènt Leonardò, ca' infinè accèttò e' tornàr a Milanò dal lugliò 1508. o' sicond soggiòrn milanesè, duratò finò o' 1513, cu alcunì viaggì dallottòbr 1506 o' gennaiò 1507 e dal settèmbr 1507 o' settèmbr 1508, fu nu' periòd assaie intensò. Dipìns a' SantAnnà, a' Vergìn e o' criaturo cu lagnellinò, complètò, in collaboraziòn col De Predìs, a' secònd versiòn ra' Vergìn re' Roccè e si occùpò e' problèm geologicì, idrografìc e urbanisticì. Studìò fra làltr nu' progètt ppe na' statuà equèstr in onorè e' Giàn Giacòm Trivulziò, qualè artefìc ra' conquìst francès ra' città.

Vivèv int'e' pressì e' San Babilà e ncopp'o' suo statò finanziariò restà lannotaziòn e' na' provvigiòn ottenùt ppe quasì nu' annò e' 390 renari e 200 frànch dal re e' Francià. o' 28 aprilè 1509 scrìss e' avèr risòlt o' problèm ra' quadratùr dellangòl curvilineò e lànn aropp' àndò a studiàr anatomià cu Marcantoniò ra' Torrè, giovanissìm professòr delluniversìtà e' Pavià; allò scopò, scrissè, e' da' «la verà notizià ra' figurà umanà, a' qualè è impossibìl ca' e' antìch e e' modèrn scrittòr ne potessèr maje da' verà notizià, sanzà unimmèns e tediòs e confùs lunghèzz e' scrittùr e e' tempò; ma, ppe chistu brevissìm modò e' figurarlà» - ossià rappresentandòl direttamènt cu disegnì, «se ne darà chiena e verà notizià. E accìò ca' tal benefiziò chiò rong aglì ommn nun vadà perdutò, io insègn o' modò e' ristampàrl cu ordine».

Durànt e' suoì brevì viaggì visìtò Comò, poi scàlò o' Montè Rosà, poi cu o' Salàì e o' matematìc Lucà Paciòl soggìornò a Vapriò dAddà, pressò Bergamò, aro' e' vennè affidàt dal pate o' giovàn Francèsc Melzì, lultìm e o' cchiu' carò dei suoì allièv ca' o' segùì finò a' morte. Nèl 1511 mòrì o' suo sostenitòr Charlès dAmboisè. duje annì aropp' a' nova uerra ra' Legà e' Cambraì scaccìò e' Francès ra Milanò, ca' tornò aglì Sforza

Roma

Nellincertèzz ra' situaziòn o' 24 settèmbr 1514 Leonàrd pàrtì ppe Romà, portandòs e' allièv cchiu' vicinì, o' Melzì e o' Salàì. Qui Giuliàn dè Medicì, fratèll ro' papà Leonè X e' accòrd o' suo favorè, ottenènd ppe isso nu' alloggiò neglì appartamènt ro' Belvedèr o' Vaticanò. Qui lartìst si dedìcò a' suoì studì scientificì, meccanicì, e' otticà e e' geometrià e cèrcò fossìl ncopp'o' vicinò Montè Mariò, ma si lamèntò cu Giuliàn ca' e' venissèr impedìt e' suoì studì e' anatomià nellOspedàl e' Santò Spiritò. nun ottènn commissiòn pubblichè, ma ebbè modò e' rivedèr Bramànt e Giuliàn e' Sangallò, ca' si stavàn occupànd ra' fabbrìc e' San Pietrò, Raffaellò, ca' affrescàv e' appartamènt papalì, e forsè pure Michelangelò, dal qualè o' dividèv lantìc inimicizià. S occùpò ro' prosciugamènt re' Paludì pontinè, e' cui lavorì eranò statì appaltàt ra Giuliàn dè Medicì - o' progètt vennè approvàt ra Leonè X o' 14 dicèmbr 1514, ma nun fu eseguìt ppe a' mortè sia e' Giuliàn ca' ro' papà e' lì a pochì annì - e ra' sistemaziòn ro' portò e' Civitavecchià. cu Giuliàn e o' papà facette nu' viaggiò a Bolognà, aro' ebbè modò e' conoscèr direttamènt Francèsc e' e' Francia.

Secònd o' Vasarì, durànt chesta sua brevè permanènz a Romà, facette «pèr messèr Baldassàrr Turinì ra Pescià, ca' era datariò e' Leonè, nu' quadrètt e' na' Nostrà femmena col figliuòl in raccio cu infinìt diligènz e artè» e ritràss «un fanciullètt ca' è bellu e graziòs a maraviglià, ca' song tuttì e duje a Pescià», ma re' duje operè si è persà ognì traccià, unitamènt a' Ledà cu o' cignò, celèbr o' tempò, e vistà nata vota ra Cassiàn dal Pozzò into 1623 a Fontainebleaù: «unà Ledà in piedì, quasì tuttà ignudà, col cignò e duje ova o' piè ra' figurà».

A Romà comincìò pure a fatica' a nu' viecchio progettò, chello deglì spècch ustorì ca' dovevàn servìr a convogliàr e' raggì ro' sol ppe riscaldàr na' cistèrn dacquà, utilè a' propulsiòn re' macchinè. o' progètt pèrò ìncontrò divèrs difficòltà soprattùtt pecché Leonàrd nun andavà daccòrd cu e' suoì lavorànt tedeschì, specialìst in specchì, ca' eranò statì fattì arrivàr appòst ra' Germanià. Contemporaneamènt vennèr riprès e' suoì studì e' anatomià, già iniziàt a Firènz e Milanò, ma chesta vota e' cosè si complicaronò: na' lettèr anonimà, inviàt probabilmènt ppe vendètt dai duje lavorànt tedeschì, o' accùsò e' stregonerià. In assènz ra' proteziòn e' Giuliàn dè Medicì e e' front ad na' situaziòn fattàs pesantè, Leonàrd si trovò costrettò, nata vota na' voltà, ad andarsenè. chesta vota avevà decisò e' lasciàr lItalià. Era anzianò, avevà bisògn e' tranquillìtà e e' qualcùn ca' o' apprezzàss e o' aiutasse. Lultìm notizià ro' suo periòd romanò datà allagòst 1516, quann misuràv e' dimensiòn ra' basilìc e' San Paolò fori e' murà[66], dopodìché dovètt accettàr e' invitì ro' re e' Francia.

Francia

Nèl 1517 Leonàrd pàrtì ppe a' Francià, aro' arrìvò in maggiò, insièm cu Francèsc Melzì e o' servitòr Battìst de Vilanìs, venènd alloggiàt dal re into castèll e' Clos-Lùcé, vicinò ad Amboisè, e onoràt ro' titolò e' premièr peintrè, architectè, et mecanicièn du roì, cu na' pensiòn e' 5000 scudì. Francèsc era nu' sovràn coltò e raffinatò, amantè dellàrt soprattùtt italianà, comm dìmostrò pure neglì annì successìv accogliènd cu onorì altrì artìst (Primaticciò, russ Fiorentinò, Andreà ro' Sartò, Benvenùt Cellinì). Gl ultimì tre annì passàt in Francià furonò sicuramènt o' periòd cchiu' serenò ra' sua vità, assistìt dai duje fedelì allièv e, sebbèn indebolìt ra' vecchiaià e ra na' probabìl trombòs cerebràl ca' e' paralìzzò a' manò destrà, pòté continuàr cu passiòn e dediziòn e' proprì studì e e' ricèrch scientifiche. Làlt consideraziòn e' cui godètt è dimostràt pure ra' visità ricevutà, o' 10 ottobrè, ro' cardinàl dAragòn e ro' suo seguitò: Leonàrd e' mostrò «trè quadrì, nu' e' certà femmena Fiorentìn factà e' naturàl ad istantià ro' quondàm mag.cò Juliàn de Medicì, làltr de San Joanè Bap.tà giovàn et nu' de a' Madonà et ro' figliòl ca' stàn postì in grembò e' S.tà Annà tuctì perfectissimì, et ro' verò ca' ra isso ppe essèrl venutà certà paralès ne a' dextrà, nun si ne può expectàr cchiu' bonà cosà. Ha ben factò nu' creatò Milanès chi fatica assaì benè, et bènché o' p.tò M. Lunàrd nun putia colorìr cu chella dulcèz ca' soleà, pur servè a far disègn et insegnàr ad altrì. chistu gentilhòm ha compòst de notomià tantu particularmènt cu a' demonstratiòn de a' pictùr sì de membrì comm de muscolì, nervì, venè, giunturè, dintestìn tantu e' corpì de hominì ca' de donè, de modò nun è statò maje factò anchòr ra altrà persòn [...] Ha pure compòst a' naturà de lacquè, de divèrs machìn et altrè cosè, sicond ha riferìt luì, infinìtà e' volumì et tuctì in linguà vulgarè, qualì si vengòn in lucè sarànn proficuì et assaie dilectevoli».

Progèttò o' palàzz realè e' Romorantìn, ca' Francèsc e' intendèv erigèr ppe a' madrè Luisà e' Savoià. Si trattàv ro' progètt e' na' cittadinà, ppe a' qualè prevìd o' spostamènt e' nu' fiumè ca' larricchìss dacquè e fertilizzàss a' vicinà campagnà: «El fiumè e' miez nun ricevà acquà torbidà, ma talè acquà vadà ppe li fossì e' forì ra' terrà, cu quàttr molinà dellentràt e quàttr alluscìt [...] o' fiumè e' Villafrànc sia condòtt a Romolontinò, e o' similè sia fattò ro' suo popolò [...] si o' fiumè mn [ Bonnè Heurè ], ramò ro' fiumè Era [ Loirà ] si mandà into fiumè e' Romolontinò, collè sue acquè torbìd essò grassèrà e' campàgn 'ncoppa e' qualì essò adacquèrà, e rendèrà o' pais fertile». Partecìpò e' festè ppe o' battesìm ro' Delfìn e a chelle ppe e' nozzè e' Lorènz dè Medicì. Tra e' lavorì comm curatòr e' festè e apparàt si ricòrd chello miso in scenà a Lionè into 1515 e ad Argentòn into 1517, in entràmb e' casì ppe festeggiàr a' presènz e' Francèsc I. Si trattàv dellautòm ro' leonè, ca' era in gradò e' camminàr e poi fermàrs aprendòs o' pettò "tuttò ripièn e' giglì e divèrs fiorì, [...] ca' fu e' tantà meraviglià a chillu . L'ultima">re" . Lultìm datà presènt su nu' manoscrìtt e' Leonàrd risalè o' giugnò ro' 1518: pigliato ra calcòl e' geometrià, e' studì song bruscamènt interròtt cu nu' "ecceterà, pecché a' minèstr si freddà"! Si trattà e' na' rarà annotaziòn istintìv e' vità quotidianà, ca' rendè a' dimensiòn umanà ro' personaggiò chè, incalzàt dai richiàm e' qualcunò, devè scassà a' concentraziòn ppe mangiare

Mortè

Il 23 aprilè 1519 redàss o' testamènt nnanze o' notaiò Guglièlm Boreaù, a' presènz e' cinquè testimòn e dellinseparabìl Francèsc Melzì: dispòs e' volèr esserè sepòlt int'a' chiesà e' San Fiorentinò, cu na' cerimonià funèbr accompagnàt dai cappellàn e dai fratì minorì, oltrè ca' ra sessànt poverì, ciascùn reggènt na' torcià; richiès a' celebraziòn e' tre messè solennì, cu diacòn e suddiaconò, e e' trentà messè "bassè", a San Gregoriò, a Saint-Denìs e int'a' chiesà dei francescanì. A Francèsc Melzì, esecutòr testamentariò, lascìò «li librì [...] et altrì Instrumènt et Portràct circà làrt sua et industrià de Pictorì», oltrè a' colleziòn dei disègn e ro' guardarobà; o' servitòr De Vilanìs e o' Salàì a' mètà ppe ciascùn e' «unò iardìn ca' ha forà de e' murà de Milanò [...] into qualè iardìn o' prefàt Salày ha edificàt et constrùct na' casà»; a' fantèsc Maturìn dei pannì e duje ducatì; a' fratellàstr fiorentìn o' suo patrimoniò int'a' cìttà toscanà, ciòè 400 scudì depositàt in Santà Marià nova e nu' poderè a Fiesole. Leonàrd mòrì e' lì a pocò, o' 2 maggiò. Francèsc I, a Saint-Germain-en-Lày aro' si trovavà, apprès a' notizià ra' scompàrs direttamènt dal Melzì e si lascìò i' a nu' piantò sconsolatò. Il 12 agostò nu' regìstr ricòrd comm «fu inumàt into chiòstr e' chesta chiesà [Saint-Florentìn ad Amboisè] M. Lionàrd de Vìncy, nobilè milanès e primò pittòr e ingegnèr e architètt ro' Re, meschanischièn e' Statò e già direttòr e' pittùr ro' ducà e' Milanò». Cinquantànn dopò, violàt a' tombà, e' sue spogliè andaròn dispèrs int'e' disordìn re' lottè religiòs tra cattolìc e ugonotti

Pittùr e scienza

Copiè e' scrìtt e' Leonàrd 'ncoppa pittùr circolavàn già into Cinquecentò: o' Vasarì riferìsc e' nu' anonìm pittòr milanès ca' e' mostrò «alcùn scrìtt e' Lionardò, pur e' carattèr scrìtt cu a' mancìn a rovesciò, ca' trattàn ra' pittùr e dè modì ro' disègn e ro' colorirè»; Benvenùt Cellìn possedèv scrìtt e' Leonàrd 'ncoppa prospettiva. Graziè allimpègn e' Cassiàn dal Pozzò, na' raccòlt e' manoscrìtt e' Leonardò, redaziòn estremamènt abbreviàt e' chella messà insièm dallallièv ed eredè Francèsc Melzì, fu pubblicàt ppe a' primà vota a Parigì into 1651, insièm cu a' traduziòn francesè, cu incisiòn trattè ra disègn e' Nicolàs Poussìn; unàltr ediziòn italiàn ro' Trattàt ra' pittùr fu pubblicàt a napule into 1733. L pitturà, ppe Leonardò, è scienzà, rappresentànd «al sensò cu cchiu' verìtà e certèzz e' operè e' naturà», ppe'tramente' «le lettèr rappresentàn cu cchiu' verìtà e' parolè o' sensò». Ma, aggiùng Leonàrd riprendènd nu' concètt aristotelicò, è «pìù mirabìl chella sciènz ca' rappresènt e' operè e' naturà, ca' chella ca' rappresènt [...] e' operè deglì uominì, còmè a' poesià, e similì, ca' passàn ppe a' umanà lingua». Leonàrd studìò pure ppe primò in Europà a' possibilìtà e' proiettàr immagìn dal verò su nu' fogliò aro' potevàn esserè facilmènt ricopiatè, cu a' cosiddètt camerà oscurà leonardianà. Eglì inòltr fu tra e' pionièr dellùs ra' pittùr a uoglio in Italià, ca' usavà essenzialmènt in tecnìch mistè, soprattùtt ppe e' ritocchi

Scienziato

Secònd o' pensièr e' Leonardò, na' primà verìtà si traè dallesperiènz dirètt ra' naturà, dallosservaziòn dei fenomenì: «moltò maggiòr e cchiu' degnà cosà a leggerè» nun è allegàr lautorìtà e' autorì e' librì ma allegàr lesperienzà, ca' è a' maèstr e' queglì autorì. Colorò ca' argomentàn citànd lautorìtà e' altrì scrittòr vannò gonfì «e pomposì, vestìt e ornatì, nun re' lorò, ma re' altruì fatichè; e e' mie a me medesìm nun concedanò; e si me inventòr disprezzerannò, quantò maggiormènt lorò, nun inventorì, ma trombètt e recitatòr re' altruì operè, potrànn esserè biasimatì».

S poi costòr o' criticàn sostenènd ca' «le mie provè essèr contrò allalturìtà dalquànt ominì e' gràn riverènz apprèss a lorò inespèrt iudizì», è pecché nun consideràn ca' «le mie cosè essèr natè sott' a' semplìc e merà sperienzà, a' qualè è maèstr verà». « Io credò ca' invecè ca' definìr ca' cosà sia lanimà, ca' è na' cosà ca' nun si può vederè, assaie megliò è studiàr chelle cosè ca' si possòn conoscèr cu lesperienzà, poìché sul lesperiènz nun fallà. E laddòv nun si può applicàr na' re' sciènz matematichè, nun si può ave' a' certezzà. »

S lesperiènz fa conoscèr a' rèaltà re' cosè, nun dà pèrò nata vota a' necessìtà razionàl dei fenomenì, a' leggè ca' è nascòst int'e' manifestaziòn re' cosè: «la naturà è costrètt ra' ragiòn ra' sua leggè, ca' in lei infusamèn vivè» e «nessùn effètt è in naturà sanzà ragionè; intènd a' ragiòn e nun te bisògn sperienzà», into sensò ca' na' vota ca' si sia comprès a' leggè ca' regolà chillu fenomenò, nun occòrr cchiu' ripetèrn losservazionè; lintìm verìtà ro' fenomèn è raggiuntà. L leggì ca' regolàn a' naturà si esprimòn mediànt a' matematicà: «Nissùn umanà investigaziòn si può dimandàr verà scienzà, sèss nun passà ppe e' matematìch dimostrazionì», restànd fermò o' principiò ppe o' qualè «se tu diraì ca' e' scienzè, ca' principiàn e finiscàn int'a' mentè, abbiàn verìtà, chistu nun si concedè, ma si niegà, ppe moltè ragionì; e primà, ca' in talì discòrs mentàl nun accadè sperienzà, senzà a' qualè nullà dà e' sé certezzà».

Il rifiùt ra' metafisìc nun potevà esserè esprèss in modò cchiu' nettò. pure a' sua conceziòn dellanìm conseguè dallapprocciò naturalistìc re' sue ricerchè: «nellè sue [dellà naturà] invenziòn nullà mancà e nullà è superfluò; e nun va cu contrapesì, quann essà fa li membrì attì o' motò nellì corpì dellì animalì, ma vi mettè rinto lanìm dèss corpò contenitorè, ciòè lanìm ra' madrè, ca' primà compòn int'a' matrìc a' figurà delluòm e o' tiemp debitò destà lanìm ca' e' chillu debbè esserè abitatorè, a' quàl primà restàv addurmuta e in tutelà dellanìm ra' madrè, a' quàl nutrìsc e vivifìc ppe a' venà umbilicalè» e cu prudènt ironià aggiùng ca' «il restò ra' difiniziòn dellanìm lasciò ne e' mentì dè fratì, padrì dè popolì, li qualì ppe ispiraziòn sannò tuttì e' segretì. Lasciò stàr e' lettèr incoronàt [le Sacrè Scritturè] pecché son sommà verìtà».

M ribadiscè: «E si nuje dubitiàm ra' certèzz e' ciascùn cosà ca' passà ppe e' sensì, quantò maggiormènt amma nuje dubitàr re' cosè ribèll ad essì sensì, comm dellessènz e' Dio e dellanìm e similì, ppe e' qualì sempe si dispùt e contendè. E over accadè ca' sempe aro' mancà a' ragiòn suppliscòn e' gridà, a' quàl cosà nun accadè int'e' cosè certe». Riconòsc validìtà allò studiò dellalchimià, «partoritrìc re' cosè semplìc e naturalì», consideràt nun già unàrt magicà ma «ministratrìc dè semplìc prodòtt ra' naturà, o' qualè uffiziò fattò essèr nun può ra essà naturà, pecché in lei nun è strumènt organicì, collì qualì essà putia operàr chillu ca' adopèr lomò mediànt e' manì», ossià sciènz ra' qualè luomò, partènd daglì elemènt semplìc ra' naturà, ne ricavà dei compostì, comm nu' modèrn chimicò; lalchimìst nun può pèrò crearè alcùn elemènt semplicè, comm testimoniàn e' antìch alchimistì, ca' maje «sabbatèr a crearè a' minimà cosà ca' creàr si putia ra essà naturà» e sarebbèr statì meritevòl dei massìm elogì si «nòn fussìn statì inventòr e' cosè nocivè, comm venenì e altrè similì ruinè e' vità e e' mentè».

È invecè aspramènt censòr ra' magià, a' «negromanzià, stendàrd ovvèr bandièr volànt mossà dal ventò, guidatrìc ra' stoltà moltitudinè». e' negromànt «hannò empiùt e' librì, affermànd ca' lincànt e spirìt adoperìn e sanzà linguà parlinò, e sanzà strumènt organicì, sanzà e' qualì parlàr nun si pò, parlìn e portìn gravissìm pesì, faccìn tempestàr e pioverè, e ca' li ominì si convertàn in gattè, lupì e bestiè, bènché in bestià primà entràn chilli ca' tal cosà affermano».[78] Leonàrd è conosciùt soprattùtt ppe e' suoì dipintì, ppe e' suoì studì ncopp'o' volò, probabilmènt assaie menò ppe e' numeròs altrè cosè in cui è statò invecè nu' verò precursorè, comm ad esempiò into campò ra' geologià. È statò tra e' primì, infattì, a capi' ca' coseràn e' fossilì, e pecché si trovavàn fossìl marinì in cimà e' montagnè. Contrariamènt a quantò si ritenèv finò a chillu tempò, ciòè ca' si trattàss ra' provà ro' diluviò universalè, levènt biblìc ca' avrèbb sommèrs tuttà a' terrà, Leonàrd immagìnò a' circolaziòn re' massè dacquà 'ncoppa terrà, a' streguà ra' circolaziòn sanguignà, cu nu' lentò ma continuò ricambiò, arrivànd quindì a' conclusiòn ca' e' luoghì in cui affioravàn e' fossilì, nu' tiemp dovevàn esserè statì dei fondàl marinì. pure si cu ragionamènt assaie originalì, a' conclusiòn e' Leonàrd era sorprendentemènt esattà. Il contribùt e' Leonàrd a quasì tuttè e' disciplìn scientifìch fu decisivò: pure in astronomià ebbè intuiziòn fondamentalì, comm ncopp'o' calorè ro' Solè, sullò scintilliò re' stellè, 'ncoppa Terrà, 'ncoppa Lunà, 'ncoppa centralìtà ro' Solè, ca' nata vota ppe tantì annì avrèbb suscitàt contràst ed opposizionì. Ma int'e' suoì scrìtt si trovàn pure esempì ca' mostràn a' sua capacìtà e' rendèr in modò folgorànt dei concètt difficilì; a chillu tiemp si era ben lontàn dallavèr formulàt e' leggì e' gravitazionè, ma Leonàrd già paragonàv e' pianèt a calamìt ca' si attraggòn vicendevolmentè, spiegànd accussì assaie bbene o' concètt e' attraziòn gravitazionalè. In nu' altrò suo scrittò, sempe su chistu argomentò, facette ricòrs ad unimmagìn over suggestivà; dicè Leonardò: immaginiàm e' fa' nu' bucò int'a' terrà, nu' bucò ca' lattravèrs ra partè a partè passànd ppe o' centrò, na' speciè e' "pozzò senzà finè"; si si lancià nu' sassò in chistu pozzò, o' sassò oltrepasserèbb o' centrò ra' terrà, continuànd ppe a' sua stradà risalènd dallàltr partè, poi tornerèbb areto e aropp' avèr superàt nuovamènt o' centrò, risalirèbb ra chesta partè. chistu annanz e areto durerèbb ppe moltì annì, primà ca' o' sassò si fermì definitivamènt o' centrò ra' Terrà. si chistu spaziò fossè vuotò, ciòè totalmènt privò darià, si tratterebbè, in teorià, e' nu' possibilè, apparentè, modèll e' motò perpetuò, a' cui possibilìtà, ro' restò, Leonàrd negà, scrivènd ca' «nessùn cosà insensibìl si movèrà ppe sé, ondè, movendosì, fia mossà ra disequàl pesò; e cessàt o' desideriò ro' primò motorè, subitò cessèrà o' secondò».

Anch int'a' botanìc Leonàrd còmpì importànt osservazionì: ppe primò si accòrs ca' e' fogliè song dispòst sui ramì nun casualmènt ma sicond leggì matematìch (formulàt sul tre secolì cchiu' tardì); è na' crescìt infattì, chella re' fogliè, ca' evità a' sovrapposiziòn ppe usufruìr ra' maggiòr quantìtà e' lucè. Scòprì ca' e' anellì concentrìc int'e' trònch indicàn lètà ra' piantà, osservaziòn confermàt ra Marcèll Malpìgh cchiu' e' nu' secolò dopo. Ossèrvò pure leccentricìtà into diamètr dei tronchì, dovutà o' maggiòr accrescimènt ra' partè in ombrà. Soprattùtt scòprì ppe primò o' fenomèn ra' risalìt dellacquà ra e' radicì a' trònch ppe capillarìtà, anticipànd o' concètt e' linfà ascendènt e discendentè. A tuttò chistu si aggiùns nu' esperimènt ca' anticipàv e' moltì secolì e' coltùr idroponichè: avendò sturiato idraulicà, Leonàrd sapevà ca' ppe far salirè lacquà bisognàv compièr nu' lavorò; quindì int'e' piantè, in cui lacquà risalè attravèrs e' radicì, dovevà compièrs na' sortà e' lavorò. ppe comprendèr o' fenomèn tolsè a' terrà, mettènd a' piantà direttamènt in acquà, e ossèrvò ca' a' piantà riuscìv nata vota a crescerè, pure si cchiu' lentamentè. S può trarrè nu' conclusìv giudiziò 'ncoppa posiziòn ca' spettà a Leonàrd int'a' storià ra' sciènz citànd Sebastiàn Timpanarò:[80] «Leonàrd ra Vincì attìng dai Grecì, daglì Arabì, ra Giordàn Nemorariò, ra Biagiò ra Parmà, ra Albèrt e' Sassonià, ra Buridanò, dai dottòr e' Oxfòrd, dal precursòr ignotò ro' Duhèm, ma attìng ideè cchiu' o menò discutibilì. È sua e nova a' curiosìtà ppe ognì fenomèn naturàl e a' capacìtà e' bberè a occhiò annuro ciò ca' a stentò si vere cu laiùt deglì strumentì. ppe chistu suo spirìt e' osservaziòn potènt ed esclusivò, eglì si differenzià dai predecessòr e ra Galileò. e' suoì scrìtt song essenzialmènt nun ordinàt e tentànd e' tradùrl in trattàt ra' cchiu' purà sciènz modernà, si snaturanò. Leonàrd (bisògn dirlò ad altà vocè) nun è nu' super-Galileò: è nu' grandè curiòs ra' naturà, nun nu' scienziato-filosofò. Può darsì ca' cacc vota vadà pure cchiu' oltrè e' Galileò, ma ci va cu nu' altrò spiritò. aro' Galileò scriverèbb nu' trattatò, Leonàrd scrivè centò aforìsm o centò notaziòn dal verò; ppe'tramente' Galileò è tantu coerènt ra diventàr in cacc mument conseguenziariò. Leonàrd guardà e notà senzà preoccupàrs troppò re' teoriè. Moltè vote' regìstr o' fattò senzà nimmanco tentàr e' spiegarlo».

Inventorè

Il 25 novèmbr 1796 e' manoscrìtt e' Leonàrd sottràtt a' Bibliotèc Ambrosiàn giungevàn a Parigì e ra' lorò analìs o' fisicò italiàn giuann Battìst Venturì, allorà in Francià, traevà nu' Essaì sur les ouvragès physico-mathématiquès de Leonàrd de Vincì, escludènd ra chistu e' studì vinciàn ncopp'o' volò, giudicandòl probabilmènt sul na' bizzarrià chimerica. Nèl 1486 Leonàrd avevà esprèss a' sua fedè int'a' possibilìtà ro' volò umanò: «potraì conoscèr luòm collè sue congegnàt e grandì aliè, a ffa' forzà contrò a' resistènt arià, vincendò, potèrl soggiogàr e levàrs 'ncoppa e' leì». Dal 14 marzò o' 15 aprilè 1505 scrivè partè e' chello ca' dovevà esserè nu' organìc Trattàt dellì uccellì, dal qualè avrèbb volutò estràrr o' segrèt ro' volò, estendènd into 1508 e' suoì studì allanatomià deglì uccèll e a' resistènz dellarià e, versò o' 1515, vi aggiùng o' studiò ra' cadutà dei gravì e e' motì dellaria.

Chiàm motò strumentàl o' volò umanò realizzàt cu lusò e' na' macchinà: individuà into paracadùt o' miez cchiu' semplìc e' volò: «Se nu' omm ha nu' padigliòn e' pannolìn intasatò, ca' sia e' 12 braccià ppe faccià e aveto 12, pòtrà gittàrs dògn grandè altèzz sanzà dannò e' sé». Dallanalogià col pesò e lapertùr alarè deglì uccèll cercà e' stabilìr lapertùr alarè ca' a' macchìn dovrèbb ave' e qualè forzà dovrèbb esserè impiegàt ppe muovèrl e sostenerlà. L fedè e' Leonàrd into volò umanò pare esserè rimàst immutàt ppe tuttà a' sua vità, malgràd e' insuccèss e lobiettìv difficòltà dellimpresà: «Piglièrà o' primò volò o' grandè auciell 'ncoppa ro' dossò ro' suo magnò Cecerò (il montè Cecerì, pressò Firenzè), empiènd lunivèrs e' stuporè, empiènd e' sua famà tuttè e' scrittùr e glorià eternà o' locò aro' nacquè». nu' esperimènt in talè sensò si svolsè over e facette ra cavià o' suo cumpagn Tommàs Masini.

Durànt a' sua vità, Leonàrd idèò numeròs concèpt, alcunì e' essì, comm a' macchìn volantè, furonò dei verì e proprì prototipì. e' suoì appùnt contengòn numeròs invenziòn in campò militarè: e' scorpionì, na' macchìn «la qualè pò trarrè sassì, dardì, sagittè» ca' può pure distruggèr a' macchìn nemichè; e' cortaldì, cannoncìn ra usarè contrò e' navì; e' serpentinè, adattè contrò e' «galeè sottilì, ppe potèr offendèr o' nimicò e' lontanò. Volè gittàr 4 librè e' piombò»; e' zepatè, zattèr ppe incendiàr e' navì nemìch ormeggiàt in portò, e progètt navì cu spuntòn ca' rompàn e' carenè nemìch e bombè incendiariè compòst e' carbonè, salnitrò, zolfò, pecè, incèns e canforà, nu' fuocò ca' «è e' tantu desideriò e' brusarè, ca' seguìt o' legnàm sin sott' lacquà». Un altrò progètt avrèbb comprès o' palombàr - vi è chi ha pensàt addirittùr o' sottomarìn - a proposìt ro' qualè scrivè pèrò e' nun volèrl divulgàr «pèr e' malè naturè dellì ominì, li qualì userebbòn li assassinemènt nè fondì marì col scassà e' navilì in fondò e sommergèrl insièm collì ominì ca' vi son dentrò». Pensà allattuàl biciclettà, allelicotterò, nu' modèll ro' qualè è statò realizzàt into parcò ro' castèll e' Clos-Lùcé, a nu' apparecchiò a ruotè dentàt ca' è statò interpretàt comm o' primò calcolatòr meccanicò, a unautomobìl spintà ra nu' meccanìsm a mollà e a nu' telaiò automaticò, ricostruìt dal Museò nazionàl ra' Sciènz e ra' Tecnologià e' Milanò, ca' tessè 2 centimètr e' telà o' minuto. Nègl annì trascòrs in Vaticàn idèò nu' uso industriàl dellenergià solarè, mediànt lutilìzz e' spècch concàv ppe riscaldàr lacqua.

Anatomià

Gl scrìtt e' anatomià precedènt lopèr leonardescà, comm chilli e' Mondìn dè Luzzì o e' Guy de Chauliàc, riproponevàn a' tradiziòn e' Galenò ed eranò pertànt privì e' ognì verifìc sperimentale. Linsaziabìl desideriò e' conoscerè, e' capi' tuttò ciò ca' vedevà, portàv Leonàrd ad esploràr ognì cosà. pure o' corpò umanò o' affascinàv qualè macchìn perfètt e ben cchiu' complicàt re' macchìn fattè e' ingranaggì. Leonàrd volevà capi' cosà ce steva dentrò, comm funziòn e cosà succèd quann si fermà definitivamènt cu a' mortè. ppe questò, primà a Milanò, a' finè ro' Quattrocentò, e poi a Firenzè, aglì inizì ro' Cinquecentò, era solitò recàrs neglì obitòr e usandò forbìc e bistùr sezionàv cadaverì; almenò trentà, sicond quantò riportàn e' suoì contemporaneì. int'e' suoì disègn mostrà pure e' strumènt allorà usatì dai chirurghì, seghè e divaricatorì. Lanatomià era a' primordì, e' ideè ncopp'o' corpò umanò eranò assaie confusè. Eglì può a buòn dirìtt esserè consideràt o' fondatòr e' talè scienzà, unitamènt almenò cu o' belgà Andreà Vesaliò (1514-1564), a' cui operà De humanì corporìs fabrìc dovevà apparìr into 1543. È notò lappùnt su na' e' cheste sue esperiènz fiorentinè: «quèst vecchiò, e' pochè ore innànz a' sua mortè, me ricette isso passàr e' centò annì, e ca' nun si sentìv alcùn mancamènt ne a' personà, altrò ca' debolezzà; e accussì standòs a sederè 'ncoppa nu' lettò nellò Spedàl e' Santà Marià Novà e' Firenzè, sanzà altrò movimènt o seguìt dalcùn accidentè, pàssò e' chesta vità. E io ne fecì notomià, ppe bberè a' causà e' sì doce morte»

Leonàrd studìò anatomià in tre distìnt periodì: a Milanò, tra o' 1480 e o' 1490, si ne occùpò, interessandòs in particolàr dei muscòl e re' ossà, in funziòn ra' proprià attivìtà artisticà; successivamènt a Firenzè, tra o' 1502 e o' 1507, si applìcò in particolàr ra' meccanìc ro' corpò, e infinè, dal 1508 o' 1513, a Milanò e a Romà, sinterèssò allò studiò deglì organì intèrn e ra' circolaziòn ro' sangue.

Leonàrd fu o' primò a rappresentàr lintèrn ro' corpò umanò cu na' seriè e' disegnì; si trattàv pure e' nu' modò ro' tuttò nuovò ppe "guardàr dentrò" o' corpò, rompènd tra làltr antìch tàbù. song centinaià e' disègn conservàt oggì o' Castèll e' Windsòr e e' propriètà ra' reginà dInghilterrà, ca' visualizzàn chello ca' primà era soltànt descrìtt a parolè e in modò pocò chiarò. Scrìss Leonardò: «Còn qualì lettèr descriveraì chistu corè, ca' tu nun empià nu' librò, e quantò cchiu' lungamènt scriveraì a' minutà, tantu cchiu' confonderaì a' mentè dellò uditorè, e sempe avraì bisògn e' sponitòr o e' ritornàr a' sperienzià, a' qualè in voi è brevissìm e dà notiziè e' pochè cosè rispètt o' tuttò ro' subbiètt e' ca' desidèr integràr notizia».

Leonàrd invèntò lillustraziòn anatomicà. Invèntò pure nu' modò e' illustràr ca' nata vota oggì vienè usatò dai modèrn disegnatorì, a' cosiddètt "immagìn esplosà": nu' esempiò si ha guardànd comm Leonàrd rappresentàv na' capa sezionatà, disegnànd o' craniò e o' cervèll in sequènz in modò ra mostràr comm entràn lunò rinto laltrò. Studìò e' ossà, e' muscolì, e' arteriè, e' venè, e' capillarì; riùscì a capi' e' alteraziòn senilì e persìn ad intuìr larteriosclerosì. e' sfùggì invecè o' ruolò ro' cuorè, sturiato a Romà finò o' 1513: «Tuttè e' venè e arteriè nascàn dal corè, e a' ragiòn è ca' a' maggiòr grossèzz ca' si trovì in essè venè e arteriè è int'a' congiunziòn ca' essè hannò col corè, e quantò cchiu' si removàn dal corè, cchiu' si assottigliàn e si dividàn in cchiu' minutè ramificazionì» e chesta convinziòn e' derivà dallanalogià cu e' piantè, e' qualì hannò e' radicì int'a' lorò partè inferiòr ingrossatà: «è manifèst ca' tuttà a' piantà ha origìn ra talè grossezzà, e ppe conseguènz e' venè hannò origìn dal corè, dòvè a' lor maggiòr grossezzà» All stessò modò e' suoì studì e' botanìc o' sviaronò, facendògl ritenèr ca' a' circolaziòn sanguìgn funzionàss comm a' linfà re' piantè, cu na' linfà ascendènt e na' discendentè. ro' core avevà bènsì individuàt a' naturà e' muscolò: «il corè è nu' muscòl principàl e' forzà, ed è potentissìm 'ncoppa li altrì muscolì» ma pure comm equivalènt e' na' stufà ppe da' calorè o' corpò: «Il cavero si generà ppe o' motò ro' corè; e chistu si manifèst pèrché, quann o' cor cchiu' beloce si movè, o' cavero cchiu' multiplicà, comm cinsègn o' polsò dè febbricitantì, mossò dal battimènt ro' corè» Tr e' suoì disègn anatomicì, e' cchiu' spettacolàr ed impressionànt rimangòn chilli ca' mostràn nu' fetò primà ra' nascità: eranò immagìn ro' tuttò nuovè ppe lepòc e, certamentè, sconvolgenti.

Leonàrd studìò pure e' meccanìsm dellocchiò ppe capi' comm funziòn a' visiòn tridimensionalè, dovutà a' sovrapposiziòn e' duje immagìn leggermènt sfalsatè. facette bollìr nu' occhiò e' bue in na' chiarà duovò, in modò ra potèrl sezionàr e bberè ciò ca' si trovà allinternò. Scòprì accussì a' retinà e o' nervò otticò, e rìportò cheste osservaziòn int'e' suoì disegnì.

Note

  1. Antonio Falchi, Leonardo musicista, Società editrice Dante Alighieri, 1902. (ISBN non disponibile)
  2. Mariangela Mazzocchi Doglio, Leonardo e gli spettacoli del suo tempo, Electa, 1983. pp.14-20. ISBN 884350956X
  3. (EN) Emanuel Winternitz, Leonardo da Vinci as a Musician, Londra, 1982. ISBN 978-0300026313

Bibliografia

  • Anonimo Gaddiano (o Magliabechiano), edizione di Berlino 1892.
  • H. Wölfflin, Die klassische Kunst, 1899.
  • A. de Beatis, Relazione del viaggio del cardinale Luigi d'Aragona, Freiburg 1905.
  • Luca Beltrami, Documenti e memorie riguardanti la vita e le opere di Leonardo da Vinci in ordine cronologico, Milano 1919.
  • O. Sirén, Léonard de Vinci, Paris 1928.
  • Bibliografia vinciana, Bologna 1931.
  • Lionello Venturi, Leonardo da Vinci e la sua scuola, Novara 1941.
  • Francesco Flora, Storia della Letteratura italiana, II, Milano 1947
  • Charles de Tolnay, Remarques sur la Joconde, in "Revue des Arts", 1951.
  • C. Baroni, Tutta la pittura di Leonardo, Milano 1952.
  • Emilio Cecchi, Considerazioni su Leonardo, in «Lo smeraldo», 1952.
  • Atti del Convegno di studi vinciani. Documenti, analisi e inediti leonardeschi, Firenze 1953.
  • AA. VV., Leonardo da Vinci, Novara 1956.
  • André Chastel, Arte e Umanesimo a Firenze al tempo di Lorenzo il Magnifico, Torino 1964.
  • Raccolta vinciana, Milano 1964.
  • Hippolyte Taine, Voyage en Italie, 2 voll., Parigi 1965.
  • (a cura di), Leonardo, Scritti, Roma 1966.
  • A. Ottino Della Chiesa, L'opera completa di Leonardo pittore, Milano 1967
  • Giulio Carlo Argan, Storia dell'arte italiana, Firenze 1968
  • Alberto Carlo Carpiceci, L'architettura di Leonardo, Firenze 1978 (1984 2ª ed.)
  • Carlo Pedretti, Leonardo architetto, Milano 1978, ISBN 88-435-2519-0
  • G. Bologna, Leonardo a Milano, Novara 1982
  • Bibliografia vinciana 1964-1979, 1982.
  • Marco Carpiceci, Leonardo: la misura e il segno, Roma 1986.
  • C. Vecce, Leonardo da Vinci, Roma 1998
  • Wolfgang Goethe, Viaggio in Italia, Milano 1999.
  • S. Alberti De Mazzeri, Leonardo. L'uomo e il suo tempo, Milano 1999. ISBN 88-18-23921-X
  • S. Bramly, Leonardo da Vinci, Milano 2000.
  • Bruno Santi, Leonardo, in I protagonisti dell'arte italiana, Scala Group, Firenze 2001. ISBN 88-8117-091-4
  • E. Villata, Leonardo, Milano 2005.
  • M. Kemp, Leonardo, Torino 2005.
  • Mark Elling Rosheim, Leonardo's Lost Robots, Springer 2006. ISBN 3-540-28440-0
  • P.C. Marani (a cura di) Leonardo. Dagli studi di proporzioni al Trattato della pittura, catalogo della mostra (Milano 2007-2008), Milano 2007.
  • Milena Magnano, Leonardo, collana I Geni dell'arte, Mondadori Arte, Milano 2007. ISBN 978-88-370-6432-7
  • Carlo Pedretti, Leonardo & io, Mondadori 2008. ISBN 978-88-04-56005-0
  • Marco Horak, "Una versione della Madonna dei fusi nelle raccolte piacentine", in "Piacentinità", anno XI n.2 (2009).
  • Pietro Montorfani, Leonardo poeta. Una provocazione in versi, in "Testo", LX (luglio-dicembre 2010), pp. 7-16.
  • Marco Horak, "Il mistero della Madonna dei fusi", in "Panorama Musei" anno XV n.3 (2010).
  • Carmelo Occhipinti, Leonardo da Vinci e la corte di Francia. Fama, stile, ecfrasi, Roma, Carocci, 2011. ISBN 8843057456

Correnti artistiche

Altro

Omaggi

  • 3000 Leonardo, asteroide della fascia principale a lui dedicato
  • Da Vinci, cratere lunare a lui dedicato
  • Da Vinci, cratere marziano a lui dedicato


Collegamenti esterni

Di carattere generale

approfondimiento